12.05.2006 sau Pretenţii de mamă

Mama devine din ce in ce mai greu de mulţumit! Cu cât cresc în înalţime şi vârstă pretenţiile ei sunt tot mai mari!
De exemplu astăzi am rugat-o să facem o plimbare prin casă. Una la braţul celeilalte. Iniţial a acceptat, după care a început: nu în colo, nici în partea cealaltă, nu e voie, nu pune mâna. O ascult, căci alt braţ de care să mă ţin nu am.
La un moment dat realizez ca pe la uşă trage curentul. Dacă o trage pe una dintre noi? Cealaltă cu cine rămâne? Vreau să merg să închid uşa, dar mama nimic. Nu vrea şi pace să mă ducă la uşă, cică îmi prind mâna acolo.
„aaaaaaaaaa”,”eeeeeeeee”,”ăăăăăăăăă” Nici o schimbare în atitudinea ei. Rămâne de neclintit in faţa încercărilor mele de a o convinge prin vorbă bună.
Nu-mi rămâne decât să tuşesc. Aşa cum m-a învăţat tata: ca Iliescu. Am observat că de câte ori fac asta, mă bate prieteneşte pe spate şi încearcă să-mi facă o plăcere cât de mică.
Dar de data asta nu ţine! Cum alte dulcegării nu mai ştiu, decid că trebuie rezolvată problema pe cont propriu.
Profit că stau rezemată de canapea şi plec de-a lungul ei, până la capătul cel mai apropiat de uşă. Ajunsă aici număr de caţi paşi am nevoie până la ea. Şase! De curând am reuşit să fac patru paşi singură, încă doi n-or fi un capăt de lume! Dar să şti, mamă, dacă mă lovesc numai tu şi incăpăţanarea ta sunteţi de vină!
Trag aer în piept şi pornesc! Unu, doi, trei, patru, cinci, şase paşi şi sunt la uşă. Întorc capul spre mama.
„Ma-ma, cu ce am greşit atât de tare de plângi? Bine, uite, las uşa deschisă şi mă întorc la canapea, dar când te-o trage curentul să nu-mi spui mie!” Unu, doi, trei, patru, cinci, sase pasi si sunt din nou la canapea.
După ce mă întorc o văd că scoate telefonul mobil. Iar îi spune tatei că nu ascult!
Nu m-aţi crezut când v-am spus că mama devine din ce in ce mai greu de mulţumit! Cu cât cresc în înalţime şi vârstă pretenţiile ei sunt tot mai mari!

***
Nu-mi vine să-mi cred ochilor! Fata mea a mers nesusţinută la numai zece luni fără şase zile! Deşi ştiam că la un moment dat se va întampla lucrul acesta, emoţiile mă copleşesc până la lacrimi. Plâng de fericire! Lacrimile mi se înnoadă sub bărbie. Fata mă priveste mirată.
Trebuie să-i spun tatei să se bucure alături de mine. Şi să-i amintesc să se obişnuiască să nu-şi mai golească buzunarele la întâmplare prin casă.
Printre lacrimi de fericire reuşesc să-i trimit SMS:
Tata, bucură-te! Astăzi! De mâine nimic nu va mai fi la voia intâmplării...toate vor fi la locul lor! Fata noastră a plecat la plimbare prin casă!

***
Câteva ore mai târziu ascultăm ştirile. Preşedintele Băsescu a făcut astăzi primii paşi după operaţia suferită.
Alexandra îşi drege vocea „tuşind” ca Iliescu, a făcut primii paşi o dată cu Băsescu... or fi astea primele semne că fata mea va ajunge consilier prezidenţial?