„Astăzi e o zi importantă pentru noi şi grădina noastră” zise leul, rezemat pe o parte pe asfaltul din cuşca sa. „Vă rog să vă purtaţi exemplar, să ieşiţi din cuştile voastre, să faceţi paradă, să vă expuneţi cât de mult puteţi şi e important să zambiţi tot timpul”
„Pentru cine?” întrebă ursul.
„Pentru Alexandra. Astăzi vine să ne viziteze. Ştiţi că de noi depinde dacă ajungem în carticica ei sau nu. Aşa că, vă rog foarte mult, mare atenţie la cum defilaţi astăzi!”
„Pe mine nu contaţi! Decât să citesc cine ştie ce neadevăruri despre mine... mai bine, nu!” zice lupul şi pleacă legănându-se către barlogul său, acolo de unde nici varful mustăţilor nu i se văd.
„Bine, bine! Lupu nu e cu noi! Dar am rămas atat de mulţi...ne putem mobiliza...”
Tigrul ridică capul la auzul acestor cuvinte şi ciuleşte urechile: „Ţie îţi dă laba să vorbeşti de mobilizare...dacă ai avea una rănită ca mine...ai pune punctul pe i înaintea cuvantului. Doar pentru că îmi eşti rudă apropiată o să încerc să fac o baie cand trece Alexandra, dar să nu-mi ceri să bag şi lăbuţa în apă...că ustură rău. Eu atât pot să fac!”
„Asta numeşti tu sacrificiu? Uitaţi-vă la mine!” spune o maimuţă întorcând fundul plin de băşici roşii. „De când mi-au aparut bubele astea...nu mai pot pune fundul jos...şi cu toate astea o să mă alătur vouă, pentru o cauză dreaptă...ufff! uffff! Ustură!”
Urangutanul spune ieşind din cuşca sa: „Îmi era mult mai bine înauntru! Voi nu ştiţi ce înseamnă să stai în soare cu blana asta mare şi neagră pe tine! Dar dacă tot am luat masa, şi nu m-am săturat... uite mă aşez într-un colţ şi pană soseşte mă scobesc în dinţi cu o scobitoare... că poate mai găsesc ceva între măsele...Hmmm, nici scobitori nu mai avem!?...lasă merge şi cu o crenguţă de copac ”
„Eu o să mă aşez chiar aici langă gard, dar să ştiţi că la poze nu stau. Am auzit că şedinţele foto se platesc bine. Noi nu primim nimic. Deci să ne fie clar...nu stau la poze!” spune cimpanzeul cu botu’ frumos colorat.
„Eu am să stau la gard, că poate aşa mai prind câţiva pufuleţi...ca iar nu m-am săturat la masa de pranz!” spune maimuţa pestriţă. „Câtă dreptate ai!” i se alătură una cu fundul albastru.
Elefantul se întoarce greoi...”Cum să mă arăt Alexandrei când eu nu am apă în bazin!? Nu, eu nu particip, am să mă duc în colţul cel mai îndepartat al ţarcului...”
„Tu te plângi?” ţipă o lebădă fâlfâind din aripi...”Noi ce să mai spunem...că de când au pus contoare nu am văzut apă în bazin decât cât să ne treacă puţin peste labe. Nici noi nu participăm!” „Nici noi, nici noi”...spune pelicanul.
Câteva pasărele se aud ciripind ...”Nu ştiu colegele mele ce au de gând, dar eu o să zbor o tură de colivie cand o s-o văd. Şi aşa îmi simt aripioarele amorţite de atâta stat pe cracă!” spune o pasăre frumos colorată. „Şi eu!” „Eu nu!” răspund altele.
Ursul se retrage la umbră, departe de privirile trecătorilor...se înţelege clar că e împotrivă...nu se mai oboseşte să-şi motiveze gestul...considerand ca la etatea sa îşi poate permite acest lucru.
Porcul cel mai mare, acela al îngrijitorului şef, se întoarce grohăind: „Mie imi e indiferent dacă apar sau nu în carte...că tot în piftie ajung! Prefer să îmi trăiesc scurta viaţă în linişte departe de aleile cu vizitatori zgomotoşi!” „Aşa e! Ştie cineva câte luni mai sunt până la Crăciun?” spune altul. Porcul cu ratul negru se întoarce către cuşca leului: „Şi tu leule, ne ceri nouă să distrăm publicul, iar tu stai tolănit în mijlocul cuştii!”
Leul loveşte cu vârful cozii asfaltul încălzit. „Dacă aş avea câteva kilograme în plus poate că m-aş plimba prin cuşcă, dar curg pieile pe mine de slab ce sunt. De aceea am apelat la ajutorul vostru! Îmi doresc atât de mult să apărem în cărticică. Şi ţin să mulţumesc tuturor celor care au acceptat! Ah! Uite-o! A sosit... Ridic uşor capul să vadă că o salut!”
***
Astăzi mama m-a dus la muzeul acela în aer liber din Băneasa. Acolo am văzut multe animale împăiate. Ce înseamnă şi tehnologia asta!...fără nici o sfoară legată de ele unele exponate mişcau. Cu puţină imaginaţie puteai să juri că sunt vii!
Leul a ridicat capul...ai fi zis că te salută, urangutanul mesteca un băţ, cimpanzeul frumos colorat ridica mâna în dreptul feţei cănd îi făceai poze, altă maimuţă întindea mâna dacă aruncai pufuleţi, unele păsări dădeau ocol coliviei.
La tigru s-a lucrat cel mai mult: după ce a traversat cuşca deplasându-se în trei labe, a intrat în bazinul plin cu apă şi de acolo făcea cu o labă „pa,pa!”
Cel mai tare mi-a plăcut girafa...aceea de plastic pe care mi-a cumpărat-o mama de la taraba din faţa muzeului.
***
„Eu v-am spus! Nu sunt eu rege, dar am ceva experienţă!” spuse lupul.
Din cuşca lui se aude un cântec în surdină:
„Mulţi glumeţi povestitori
M-au cântat adeseori
Dar nici unul despre mine
Nu a scris un rând de bine
Of,Of,Of,Of
Amărâtă soarta mea
Of, Of, Of, Of
Nu-nţelege nimenea”
No comments:
Post a Comment