M-am trezit de dimineaţă, nici prea devreme dar nici prea târziu decât m-am trezit în alte dimineţi.
„Ta-ta, aaaastăzi e ziua meaaaa.”
Din păcate un pic prea târziu pentru ai mai putea spune tatei lucrul ăsta. Uşa se deschide şi mama vine cu un mănunchi de baloane colorate în formă de porumbei. Le dă drumul să zboare pe deasupra patului meu. Mă bucură culorile lor şi simplitatea cu care mi-au acceptat prietenia, căzându-mi aşa repede la picioare.
Mama îi ia unul câte unul şi le arată drumul către căsuţa mea, care acum se transformă în porumbar. Porumbeii frumos coloraţi, nu-i ies din cuvânt şi intră unul câte unul pe geamul căsuţei aşezându-se cu grijă unul langă sau peste altul.
Aşteaptă acolo cuminţi până îmi iau micul dejun. Le urmez exemplul şi îmi beau tot biberonul pregătit de mama.
Deschid uşa porumbarului, de unde unul câte unul porumbeii ies. Mă bucură şi apoi zboară pe geam înapoi, doar pentru a ieşi pe uşă ca să mă bucure iar. Încerc să-i număr...dar sunt atat de mulţi...şi ies şi intră... mă iau cu joaca şi uit unde am rămas cu numărătoarea...nu reuşesc. Nici nu contează...sunt toţi ai mei...şi ne distrăm de minune.
De atâta râs, camera s-a încălzit. Mama se duce să deschidă geamul. Profit de faptul că toţi porumbeii sunt in căsuţă şi mă arunc deasupra lor, pe burtică, să-i pot prinde pe toţi la numărătoare. Pentru o clipă am uitat că sunt prinsă în premergător...şi iată-mă acum cu roţile în sus, cu năsucul în porumbei şi cu degeţelul arătător ridicat: „Unu...doi...trei....douăzeci şi unul. Uraaaaa! Am reuşit! ”
Mama ridică casa de deasupra noastră, ridică şi premergătorul şi pe mine o dată cu el. Eliberează porumbeii care ciripeau a scârţâit sub greutatea mea. Porumbeii atât aşteaptă: mă înconjoară, zboară în jurul meu şi coboară apoi pe pământ ca să-şi ia elan. Că nu-i suficient cel pe care li-l dă mama.
Aşa am petrecut toată dimineaţa, eu şi porumbeii mei. Acum e vremea mesei de prânz, iar porumbeii s-au aşezat cuminţi pe covorul din camera mea şi aşteptă.
Imediat după masă, mama mă îmbracă, adună toţi porumbeii şi mă duce afară să mă înveţe ce înseamnă cuvântul „a dărui”.
Plecăm în părculeţul din aproprierea blocului nostru şi, din spatele mănunchiului colorat ce aproape ne acoperă, începem să oferim baloane copiilor din parc.
Primim în schimb bucurie şi zâmbete cristaline, mânuţe întinse către noi şi mulţumiri...de cele mai multe ori de la bunicuţele sau mamele micuţilor. Sunt pentru ei „fetiţa cu baloane”.
Unele fetiţe, dorind să-şi asorteze rochiţa, au preferinţe la culori.
O mogâldeaţă de şase luni jumătate, stând confortabil în căruciorul său, priveşte porumbelul ca pe singurul dar ce îl poate primi astăzi de la cineva. Aflu că nu este atat de norocoasă ca noi ceilalţi şi că aparţine unui centru de plasament.
Trei băieţei un pic trecuţi de cinci anişori, formează o „gaşcă” adevărată. Ne apropiem de ei şi le oferim baloane. „ Nu vrem!” răspunde capul găştii. Ei sunt atat de mari...ce să facă cu baloanele...şi plus de asta ei sunt băieţei...baloanele sunt pentru fete... Cel mai mic...se uită tânjind şi e gata gata să-şi abandoneze prietenii pentru un balon-porumbel. „Eu vreau!” Dacă tot a spart cineva gaşca...ceilalţi doi i se alătură şi o iau la fugă cu baloanele fluturând în urma lor.
Părăsim parcul, lăsând în urma noastră copii veseli şi porumbei zburători. Ce privelişte! Privind peste umărul mamei la ei nu am cum să mă supăr că mie nu mi-a rămas nici unul.
Şi cum să mă supăr, când mama îmi răsplăteşte bunătatea şi generozitatea cu o păpuşă? Prima mea păpusă! Abia venită de la serbarea de 1 Iunie, Eugenia, nu a avut timp să-şi schimbe rochiţa de scenă. A avut un rol de floare. A fost o floare printre flori pentru toti copiii din lume, iar acum e floarea mea. O iau în braţe ca să-i admir petalele de la tâmple şi cele de la poalele rochiţei. E perfectă!
Nici nu ieşim bine din magazin şi începe să mi se adreseze clipind printre genele lungi: „Alexandra eu sunt Eugenia. Vrei să mă iubeşti şi să-mi dai un pupic?”
Nu rezist în faţa ochişorilor ei albaştri. Întind buziţele către ea, pecetluind astfel prietenia noastră, pentru totdeauna.
E ora 13. Pentru o singură zi am făcut atât de multe lucruri...cu Eugenia strânsă la piept...mă lipesc de mama...simt că se apropie întâlnirea cu Moş Ene.
Mama mă duce în braţe, până în părculeţul plin cu copii fericiţi şi baloane în formă de porumbei. Din când în când aud ca prin vis câte o voce spunând: „Uite fetiţa cu baloane!” Pentru prima oară mă întreb dacă vorbesc de mine sau de mama.
***
Atât am putut dărui noi de 1 Iunie. A fost primul 1 Iunie la care am putut participa şi am fi vrut ca toată lumea să ştie lucrul ăsta. Doamne-Doamne a aranjat ca în parculeţ să fie fix douăzeci şi unu de copii, ca să nu lăsăm în urmă pe cineva nemulţumit. Dacă am fi avut 100 de baloane, 100 de prichindei cu mânuţele întinse ne-ar fi aşteptat afară. De unde ştiu? Astăzi este Înălţarea Domnului Nostru Isus! Numai El poate face minuni!
Hristos s-a Înălţat!
No comments:
Post a Comment