Nu, nu vin dintr-o altă lume. Sunt oameni ca şi noi. Mama îmi spune că au ajuns la vârsta la care realizezi că un zâmbet te face mai bun, mai înţelept şi te ridică mai aproape de Dumnezeu.
Naşul meu chiar mi-a spus o vorbă, al cărei tâlc încă îl mai caut: “Sunt prea bătrân ca să mă mai cert” şi a încercat să-mi explice: “s-ar putea să nu mai găsesc timpul să mă îimpac”. Am reţinut vorbele dânsului, şi când voi fi suficient de mare şi voi şti să vorbesc, am să le repet tuturor cunoscuţilor. Cred că în aceste cuvinte stă secretul zâmbetului acela care implică toată faţa. Astfel am să învăţ toţi oamenii mari din jurul meu să râdă cu toată gura. Aşa cum fac eu!
* * *
Naşa mă plimbă în biserică, arătându-mi fiecare icoană, dându-i timp mamei să verifice dacă totul e pregătit: uleiul şi faşa pentru miruit, vinul pentru sfinţit, pânza netivită pentru când am să ies din apă, lucruşoarele cu care voi fi înnoită.
În jurul nostru s-a strâns atât de multă lume că, încercând să-i privesc şi să-i reţin pe toţi, mă ia somnul. Adorm.
E ultimul meu somn în care o întâlnesc pe Maica Domnului. Îmi apare cu faţa-i pură şi-mi explică că de astăzi un înger trimis de Doamne-Doamne va fi întotdeauna cu mine. O întreb speriată: “Şi cine îmi va mai arăta flori?” Îmi răspunde cu blândeţe: ”Îngerul tău va veghea, de acum înainte, asupra ta zi şi noapte.”
Îl lăsăm pe Satana la uşa bisericii şi slujba începe. Preotul cântă atât de frumos încât nici vorbă să mă trezesc.
Naşul stă sobru, lângă noi, într-o mână ţinând lumânarea acoperită de crini albi ce simbolizează puritatea. Priveşte către Sus rugându-L pe Doamne-Doamne să mă aibă în pază.
La un moment dat aud un clipocit. Deschid ochii, nu vreau să ratez vreo băiţă, căci a început să-mi placă nespus de mult în apă.
M-am trezit la timp! Preotul mă apropie de cazanul cel mare şi îmi stropeşte capul de trei ori cu apa cea sfinţită. E foarte răcoritoare şi îmi prinde bine după somnic. Toată lumea s-a strâns roată să vadă cum plâng. Nu plâng! Nu v-am spus că-mi place în apă?!
Urmează miruitul. Verişoara mea mă mângâie uşor pe frunte, ca să nu observ că stau de atâta timp dezbrăcată.
Pentru un bebe de numai o lună şi trei săptămâni sunt tare pletoasă. Preotului ii place lucrul aceasta…îşi opreşte ca amintire un pic din părul meu. Nu mă supăr, că am destul.
Nasa ajutată de mama, ma înnoieşte din cap şi până în picioare.
Dăm câteva ture de masă, timp în care număr orele care au trecut de la ultima servită. Una…două…trei…încep să plâng de foame! Preotul se uită în jur şi nu găseşte decât un pic de vin sfinţit. Foarte puţin: o linguriţă! Nu mă satur! Plâng din nou.
Toata lumea din jurul meu mă “sâsâie”… cică nu e frumos să plângi în biserică. Îmi bag pumnul în gură, de durere, şi încep să “ţuţui”. Văd că asta am voie, că nu-mi spune nimeni nimic. Şi continui. “ţu,ţu,ţu”
Elegantă, în rochiţa vernil şi bolero alb brodat cu floricele, dau roată bisericii împreună cu tata-preotul şi sărut toate icoanele. După care preotul mă înmânează mamei. Slujba se termină. Toata lumea cântă de bucurie ”La Mulţi Ani!” Din purtarea lor îmi dau seama că nu sunt singura înfometată. Curios… doar eu “ţuţui”!
Mama îmi dă un pic de ceai. Atât cât să-mi ţină de foame până acasă! Adorm. Cine credeţi că mi se arată în somnic?!
“ÎNGER, ÎNGERAŞUL MEU,
CE MI TE-A DAT DUMNEZEU
TOTDEAUNA FII CU MINE
ŞI MĂ-NVAŢĂ-A FACE BINE!
EU SUNT MIC, TU FĂ-MĂ MARE,
EU SUNT SLAB, TU FĂ-MĂ TARE!
ÎN TOT LOCUL MĂ PAZEŞTE
ŞI DE RELE MĂ FEREŞTE.
DOAMNE, ÎNGERAŞII TĂI
FIE PAZITORII MEI!”
No comments:
Post a Comment