Astăzi am fost cu părinţii la cumpărături, şi pentru că m-am comportat exemplar, am primit o jucărie: un şoricel gri cu floricică verde prinsă la buzunar. Îmi e drag de cum îl văd!
Ajungem acasă şi mama mă aşează în canapea…Surpriză! Şoricelul gri cu floricică verde prinsă la buzunar ştie să meargă.
Sunt atât de invidioasă. Eu nici măcar nu ştiu să merg de-a buşelea, iar şoricelul ăsta mic, merge atât de bine în picioare!
Cad la picioarele lui: “Te rog, te rog, învaţă-mă paşii, te rog!” Şoricelul gri cu floricică la buzunar mă ocoleşte fără să plece urechea la rugăminţile mele.
“Uite, îţi pup tălpile, numai arată-mi paşii. Vreau să merg ca tine!”
Încerc să-l strâng la piept, să-i arăt că suntem prieteni…şi îi explic ca prietenii îşi împărtăşesc totul. Şoricelul nu mă bagă în seamă.
Îi fac “ţăr” cu degeţelul pe nas, îi aranjez mustăţile, mă folosesc de toate dulcegăriile pe care le-am învăţat până acum. Dar şoricelul nu face decât să mă ocolească.
“Dacă aşa stau lucrurile, nu mai vreau să fim prieteni!” îi strig în timp ce mă îndepărtez de el târându-mă pe canapea.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment