În toată copilaria mea nu mi-a lipsit decât aceea papuşă. Blondă, cu părul strâns la spate în două codiţe scurte, cu rochiţa albă cu floricele mici roşii, cu pantofiori albi mă privea de pe raftul de sus al bunicii mele.
Nu înţelegeam cum o bunică poate să fie atât de crudă şi să-i confişte nepoatei ei o păpuşică, imediat după ce aceasta i-a fost dăruită.
Ani de zile am privit neputincioasă acea papuşică prin geamul vitrinei. Tânjeam să o mai am o dată în braţe, să îi caut cu degeţelele, printre firele de păr, numele înţepat în plastic: Eugenia.
Câteodată prindeam curaj şi o ceream. Bunica îmi repeta să mă joc cu celelalte jucării, căci vrea să o păstreze pe aceea în vitrină, pentru copiii mei.
Anii au trecut, eu am crescut, dar papusa aceea am privit-o întotdeauna cu ochi de copil.
Când aveam douazeci de ani, bunica mea a trebuit să plece la Doamne-Doamne. Din câte lucruri avea bătrâna mea bunică, mie nu mi-a trebuit decât acea păpuşă.
Câţi ani m-au despărţit de ea -păpuşa mea Eugenia! Acum era a mea! Am dus-o acasă şi am aşezat-o la loc de cinste. Din când în când zăboveam cu cârpa de praf în jurul ei, căutând un pretext să-i stau în preajmă.
Am şters-o de praf o dată, de două ori…de sute de ori…până când venirea pe lume a nepoţelei mele m-a făcut să-i găsesc inutilitatea în camera mea. I-am dăruit-o cu dragă inimă.
Fetiţa mea, Alexandra are multe jucării, poate prea multe pentru un copil de nici zece luni: caţei, crocodil, hipopotam, şoricei, ursuleţi, iepuri, peşti, broaşte, raci, ponei, ratoni şi chiar o maşinuţă.
În seara asta i-am promis o păpuşă. Prima ei păpuşă va fi blondă şi o vom striga Eugenia. Astfel voi bucura două suflete. Cu al meu trei.
No comments:
Post a Comment