Am plecat de acasă, spre biserică, în straie de sărbătoare. Eu în rochiţa albă simbolizând puritatea şi credinţa abia dobândită într-un Dumnezeu Atotputernic; mama şi tata în nuanţe de crem, ce trădează parcă, trecerea a şase ani de când şi-au şoptit credinţă logodindu-se. Doar verdele accesoriilor mamei şi vestei tatei aruncă în aer mirosul proaspăt al iubirii lor.
Mă retrag într-un colţ al bisericii, de unde pot urmări cu privirea intrarea părinţilor mei, insoţiţi de părinţii lor spirituali. Liniştea bisericii se transformă în cantec.
Sub privirile admirative ale celor prezenţi, ocrotiţi de toţi sfinţii aplecaţi asupra lor din picturile viu colorate ale bisericii, părinţii mei interpretând rolul vieţii lor - acela de mire şi mireasă - păşesc plini de emoţii pe covorul frumos aşternut la picioarele lor.
Preotul îi primeşte cu credinţă. Şi începe să le-o împărtăşească.
Trei domnişoare de onoare, îmbrăcate în albul îngerilor, aşteptă cu nerăbdare un semn, ca să înceapă ceea ce repetă de câteva zile în faţa oglinzii: să servească invitaţii cu bomboane, să ajute la prinderea în piept a florilor şi să ţină buchetului miresei, când e cazul.
Mama şi tata îşi înnoiesc jurămintele şi o dată cu ele, verighetele. Argintul este înlocuit de aur. Retrăgându-se tăcută, verigheta argintie începe să numere anii ce au rămas, până cand i se va alătura celei aurii.
Pacea şi liniştea sufletească a preotului pluteşte în aer, învăluindu-ne. Mă ia somnul…un somn ocrotit de toti sfinţii ce s-au adunat să-i vadă pe părinţii mei, mire şi mireasă.
Mă trezesc pentru pozele de grup din faţa impunătoarei biserici. Mama înlocuieşte buchetul de crini albi, în formă de lacrimă a bucuriei, cu persoana mea. Soarele îmi gâdilă obrajii. Tata e langă noi şi pentru noi!
Plecăm spre restaurant. Până acolo mă duce naşa, iar acolo bunice, bunici şi mătuşi “îmbracă” pe rând rolul bonei, care mai de care străduindu-se să-mi facă mai tare pe plac. Doar e şi petrecerea botezului meu!… Văzând dorinţa din sufletele lor, de a mă face să mă simt bine, chiar dacă mama nu e lângă mine, mă străduiesc să fiu un înger de copil: mă trezesc doar cât să mănânc şi apoi adorm la loc. Acesta e cadoul meu de nuntă: o zi fără griji pentru mama!
De câte ori stomăcelul îmi cere de mâncare, deschid ochişorii şi îi arunc pe ringul de dans. Nu a existat să nu-i văd acolo pe părinţii mei, dansând în ritmul muzicii, parcă plutind. Au aripi de fericire şi zâmbet de împlinire.
Pentru ca invitaţii noştri să-şi amintească că astăzi petrecem şi pentru creştinarea mea, pe farfuria fiecăruia, ia aşteaptat câte o bomboană în formă de gărgăriţă –simbolul alintului meu preferat- Bomboana îmbrăcată în plasă albă, are prinsă pe lângă cruciliţa mea de botez şi o fotografie în care râd cu toată guriţa.
Invitaţii mei speciali, adică copiii, au primit pahare colorate, serveţele asortate, coifuri şi suflători, paie multicolore, steguleţe de hartie şi şampanie specială pentru ei.
Tot ca să evidenţieze petrecerea mea, mama îmi dedică un cântec de leagăn şi mă invită la dans, alături de tata. Plutesc alături de ei şi zâmbesc. Îngerii m-au învăţat cum!
Un alt cântec de leagăn e dedicat celor trei graviduţe care au dorit să fie alături de noi la acest frumos eveniment.
Între mese şi somn, timpul a trecut foarte repede. Nici nu ştiu când s-a făcut dimineaţă, şi iată-ne sosind acasă, doar noi trei: familia mea cea dragă.
Mama mă aşează în pătuţul meu şi fuge să prindă şi ea câteva ore de somn. Prinde vreo două, căci pe la şapte dimineaţa îmi amintesc că am uitat ceva important.
“Aaaaa”m uitat să vă urez: „Casă de piatră!”
No comments:
Post a Comment